Bellydance

Însetată de scris, în sfîrşit am prins momentul pe care „mica vacanţă” de provenienţă virotica mi-a oferit-o. Multe idei s-au perindat prin capul scăldat de febră, ca acum să triumfe glorios în chip electronic. şi, cu forţe noi, ca după potop, debarchez într-o categorie nouă. Vreau să vorbesc depre mica mea pasiune, despre dansul din buric.

Mi-a venit ideea să scriu despre bellydance în momentul în care m-am ciocnit cu necunoscătorii. Ştiţi probabil despre dansul cu  mişcări unduioase şi senzuale al Şeherezadei, dans ce cucereşte orice bărbat (şi nu numai).  Păi iată, spre marea mea uimire, am întîlnit atitudini ce-l includeau în lista activităţilor indecente, un dans care îşi are rădăcinile într-o cultură destul de rigidă în ceea ce priveşte comportamentele indecente. Alte atitudini, „experte” în domeniu, îşi expun părerea nestingherit despre cum e corect sau nu  să dansezi în ritmurile orientale, dovedindu-şi cunoaşterea superficială. Şi e destul de iritant să aud afirmaţii de genul: „dansul de buric?! Nu e greu să mişti din fund…”, după care mă întreb ce caut eu  de trei ori pe săptămînă in sala de dansuri, şi încă mai  transpir  de mă ia naiba…

Însă eu voiam, de fapt, să vă povestesc  altceva despre acest dans. Cu siguranţă majoritatea celor familiarizaţi cu el îl cunosc foarte puţin, precum şi istoria acestuia.

Expresia „dans din buric” este traducerea din engleză a numelui (foarte popular) „belly dance” care, la randul său, este traducerea expresiei franceze la „danse du ventre”, dată de armata lui Napoleon, care a descoperit dansul oriental după campania de cucerire a Egiptului din 1798. Dansatoarele egiptene i-au şocat pe soldaţii francezi care au considerat costumele si miscarile lor languroase drept un afront sexual. Soldatii, exponenti ai unei societati franceze puritane in care biserica epocii desconsidera dansul, au facut o interpretare (partial) eronata alimentata desigur si de fanteziile lor si au vazut in dansatoare niste prostituate, iar dansul lor l-au numit „la danse du ventre”. Consacrarea expresiei a avut loc ulterior, la Targul International din Chicago din 1893, cu ocazia expozitiei „The Streets of Cairo”. „Belly dance” a fost un nume-carlig suficient de scandalos incat sa atraga privirile vizitatorilor catre dansatoarele din Orientul Mijlociu prezente la expozitie.

Însă, dansul oriental cuprinde o multitudine de stiluri. Raks sharki, Beledi, Shaaby, Saidi, Khaleejy, Fallahi, Hagalla, Alexandria, Zaar….. Ştiaţi? Cu siguranţă nu. Nici eu nu am ştiut pînă nu m-am aruncat în braţele lui. Despre acestea am să vă povestesc în posturile care vor urma.

Bellydance-ul nu este un simplu dans, este o filozofie, un mod de viaţă pentru unii. Este expresia feminităţii, a graţiei şi misterului. Este şi un joc al seducţiei şi al înţelepciunii feminine. E un fel de metabolism energetic dintre fiinţă şi lume.

Imagine

Categorii: Bellydance | Lasă un comentariu

Emoţii Matinale

Bună Dimineaţa!

… O imensă bucurie mi-a invadat sufletul, precum razele jucăuşe ale soarelui apartamentul. Tocmai m-am trezit, şi creieru-mi trimite  un semnal în chip de zîmbet de satifacţie a unei nopţi împlinite, a unei vieţi cu sens. E o dimineaţă caldă şi însorită, un bonus bunei dispoziţii. Şi de ce să nu profit din plin? Păi, mai întîi, corpu-mi prinde forma unei arcuiri pisicoase, şi mă-ntind eliberîndu-mă de amorţeala somnului. Simt cum fiecare părticică din mine se trezeşte vibrînd. Vibraţii variate ale diferitor sisteme se unesc  într-o simfonie condimentată cu o cafea aromată. Însă cel mai mult îmi place să-mi sorbesc cafeaua la balcon,  iar azi nu mă voi lipsi de o astfel de plăcere.  Încă mai sunt păsări care ciripesc încîntînd auzul. O dimineaţă aproape ideală… trăindu-mi satisfacţia propriei vieţi, contemplîndu-i drumul de pînă acum, îmi zic: mai am multe de făcut, şi cu siguranţă am să reuşesc, dovadă-i faptul că sunt aici, şi am în spate multe împliniri.

Îmi savurez în linişte cafeaua, într-o lume plină de minuni, cum ar fi vocea de copil ce se aude de pe terenul de joc, cum ar fi privirile îndrăgostiţilor de sub umbra nucului, cum ar fi… tonul de apel al propriului telefon. Şi prietenii sunt o minune a acestei lumi… toţi! Ei te învaţă, prin propriile lor fapte, un spectru larg de simţiri ce sculptează sufletul.

Îmi mai zic odată  „neaţa” privindu-mi reflexia în oglindă. Şi toată dragostea mea se revarsă, astăzi –  asupra podoabei capilare, întru-n pieptănat tandru, mîine- … poate asupra-unui „el”. Aşa ori altfel, mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot, pentru noul început, şi mai ales, pentru iluminare…

Categorii: Suflet de pisica | 4 comentarii

***

Aseară te-am visat. Te-am visat, dar iarăşi nu te-am văzut. O imagine vagă, dar stăruitoare, mă face să-mi amintesc visul, să-mi amintesc de tine. Atîta vreme de singurătate mă face să-nebunesc la fiecare apariţie a ta…. în vis. De altfel nu te-am văzut niciodată. Însă eu te caut. Iar căutarea îmi pare o eternitate. O eternitate insuportabilă! Căci eu n-am nevoie de oricine, am nevoie de tine! De zîmbetul tău, de vocea ta blîndă, de braţele tale calde, de privirea-ţi senină, de dragostea ta…

Şi de cînd te caut, mi s-a-nbolnăvit inima. Devine tot mai slabă cu fiece clipă, şi tot mai uscată de atîta singurătate.

Dar eu tot te caut. Hoinăresc ca prin univers. Şi de fiecare dată cînd am impresia că te-am găsit, mirajul se risipeşte ca prin minune biciuindu-mi inima. Să nu te superi dacă ai s-o vezi aşa urîtă, ea nu-i vinovată cu nimic! Am zburat prin nebuloasele cosmice, am trecut prin găuri negre, am respirat vid. M-am întors în galaxia mea, în Calea care sper că duce spre tine, care mă mai hrăneşte cu speranţa de a te găsi.

Şi… te caut în fiecare privire pe care o întîlnesc, în fiecare suflet pe care îl văd… Sunt obosită şi mi-e frică…

… mi-e frică să te mai caut. Căci totul devine atît de complicat, iar în singurătate- insuportabil. Ştii, cînd zîmbesc, mi-e amar pe suflet. Atîţia au încercat să-şi apropie inima, însă au lăsat gol, au găurit-o, şi-au bătut joc de ea! Iar eu nu ziceam nimic. Pentru că naiva de mine, spera că fiecare din ei eşti tu. Şi aşa au trecut ani.. nu mulţi dar suficienţi ca să mă simt ca o bătrînică siguratică rămasă văduvă, numai că eu nu te-am pierdut, ci nici măcar nu te-am găsit!

Scumpul meu, eu… am obosit, dar tot sper că într-o bună zi te voi vedea, mă vei strînge în braţele tale, mă vei săruta dulce şi îmi vei spune cît de mult mă iubeşti… iar eu voi fi doar a ta, trup şi suflet!

Categorii: Suflet de pisica | 8 comentarii

„Focul Orientului” din Moldova.

Că timp încep să am din ce în ce mai mult, mi-am adus aminte blogul meu, abandonat pentru o vreme. Ce a fost pînă acum am să scriu în alt post, însă acum aş vrea să scriu despre cineva.

Despre o persoană specială, anume prin felul ei de a fi. E specială şi pentru mine, căci   cam de trei ori pe săptămînă îi întîlnesc blîndeţea din ochi şi focul din suflet. O profesoară minunată, tacticoasă şi energică. Se numeşte Irina Voitenco şi este profesoara mea de bellydance.

Am întîlnit-o cu un an şi ceva în urmă, cînd am păşit pragul studioului de dans oriental “Tadja”. Împlinindu-mi un vis din copilărie, am obţinut un mare “bonus” de a o cunoaşte. Nefiind iniţiată în ale dansului am fost uimită de răbdarea cu care explica fiecare mişcare, de blîndeţea zîmbetului ce mi-o acorda atunci cînd cădeam în deznădejdea că nu mi se primea nimic. Şi aşa, încet încet, cu îndrumările ei, am crescut puţin cite puţin. Şi tot aşa, încet încet, am început să cunosc ceva mai mult decît profesoara de la orele de dans. Am descoperit că are un suflet mare, sincer şi frumos. O femeie deosebită, inteligentă, seducătoare, rafinată şi foarte feminină! Dar cel mai important- o adevărată profesionistă!

Campioană naţională la bellydance la categoria profesioniştilor şi deţinătoarea titlului “Oгонь востока” în cadrul festivalului internaţional “Великий шелковый путь” din Sudac, Ucraina.

   Dansează în ansamblul de dans ţigănesc “Şatriţa”, şi, precum am scris şi mai sus e una din profesoarele de dans al studioului de dans oriental “Tadja”. Ceva date biografice găsiţi aici.

Foarte multe merite aş putea să i le atribui, însă cel mai recent şi  mai “oficial” este faptul că, Cupa Moldovei la Bellydance la categoria grupa mică dans sincron adulţi+seniori, am luat-o noi, elevele ei.
Niciodată nu s-a limitat strict doar la ore sau la “obiectul” care ni-l predă, ci întotdeauna am aflat lucruri interesante de la ea, de la diferite stiluri de dans pînă la anumite tradiţii orientale care explică

anumite mişcări din bellydance.

Astăzi, merg cu drag la orele de dans, căci primesc o plăcere dublă: de a dansa şi de a o revedea.
Mai jos, vedeţi nişte poze cu Ira (căci noi aşa ne-am obişnuit să-i zicem) şi vă veţi convinge: pe cît de diferită poate fi, tot mai minunată rămîne! Engoy!

Irina Voitenco şi elevele ei.

Categorii: Suflet de pisica | 1 comentariu

Deşert

Pustiu.   Aureole Boreale în deşertul  cordului. Doar miraje mai zăreşti ici colo, deşi ştiindu-le natura, oricum te bucură… căci decît nimic…

Un imens deşert  într-o inimă mică şi slabă. Nici o oază de fericire la orizont… arşiţă şi gata.

Iar cu orice încercare de a evada, găleata cu puteri devine tot mai goală. Nisip peste tot…. O clepsidră a timpului, în care se scurge cu tine împreună… cu ceea ce ţi-a fost scris… dacă nu cumva ursitoarele îşi făceau siesta în timp ce te năşteai…

Aş vrea să trăiesc într-un deşert… şi nu cu un deşert în inimă….

Categorii: Delir felin | Lasă un comentariu

Singură printre oameni

S-a trezit în dimineaţa însorită cu certitudinea unei zile asemeni celor de mai înainte. Îşi pregăteşte cu atenţie măştile, pentru ca nu cumva să se găsească cineva s-o bănuiască. Cu grijă îşi aşează în geantă  masca unei studente silitoare care-şi schimbă în fiecare zi rochiile; a unei angajate care depune tot efortul  pentru a-şi face munca cît mai efectivă; a unei dansatoare în căutarea extazului. Şi parcă totul merge strună… dar, la o studiere mai minuţioasă, tabloul se schimbă. Cică e frumoasă şi apetisantă, dar costul acestei achiziţii depăşeşte orice închipuire. Cică are zîmbet şi ochi încîntători, dar acestea sunt zidul după care se ascund toate trăirile.

… şi se trezeşe, şi-şi urmează traseul ca-n fiecare zi- mic dejun, staţie, trolebus, universitate, iarăşi transport public, serviciu, prînz, serviciu, transport public, antrenamente… casă. Dulce casă, acolo unde singurătatea o deranjează cel mai puţin. Acolo, printre oameni, prin mulţimea de oameni, singurătatea o loveşte cel mai crunt. Şi nimeni nu o înţelege, nici nu vrea şi nici nu-ncearcă. Şi vine o careva Ana, şi-i plînge pe umăr, o careva Eugenie isterică, o careva Marie ce-i jură loialitate, însă niciodată n-o ascultă, chiar dacă pretinde că o face. Bine-nţeles că există şi un Apolo care, parcă este, da,  parcă nu-i, că-i tare ocupat.  Şi-apoi toţi sunt cu pretenţii, cică e pesimistă, depresivă, posomorîtă, dar nimeni nu încearcă s-o descopere. Poate că e din instict? Instict de conservare… sau pur şi simplu dezinteres.

Apoi toate crizele din lume s-au strîns şi s-au năpustit asupra ei.Mai plînge-n pernă din cînd în cînd, ei da ce femeie nu plînge? Încearcă să se confeseze, însă toţi vin cu soluţii deştepte, sau, cel mai des cu replica cea mai înţeleaptă: „lasă că totul va fi bine!”. Trece printr-un deficit intelectual probabil. Se omoară pentru mărunţişuri, cade în propria disgraţie. Şi poate doar ziua salariului o va salva, ori poate nu…

P.S. pentru cei ce se regăsesc în cele relatate mai sus, sfat- mergeţi la un psiholog. Ea nu va merge, căci fiind studentă la psihologie, crede că se „consiliază” singură…

Categorii: Din jurnalul unei studente la psihologie | 9 comentarii

Nici  nu ştiu cu ce să încep…  învălmăşeală de gînduri în capul meu. În  trei zile am devorat  două cărţi… demult  n-am mai  simţit dulcea „înrobire” a lecturii. Acum parcă privesc lumea mai clar… dar nu asta  mă frămîntă acum. Simt că sunt foarte aproape de a-mi vedea visul cu ochii, deşi nimic din cele ce se întîmplă  nu oferă nici cea mai mică confirmare.

Dezordine în gînduri şi  forfotă emoţională. Lacrimi de bucurie, de tristeţe… de tot felul…

Şi dacă ceva mă doare, această mă face mai puternică. Am multe de făcut şi le voi face  cu orice preţ… numai un lucru îmi doresc, care, în fiecare seară înainte  de culcare  rostesc în chip de rugăciune- dragoste. Doamne, ajută-mă să scap de singurătatea din suflet şi dăruieşte-mi dragostea. Îţi mulţumesc pentru ceea ce am, căci am multe- părinţi şi prieteni atît de scumpi mie, dar  cred că e timpul ca să zbor alături de dragostea vieţii mele. Şi te rog, Doamne, dă-mi puterea de a-mi îmvinge orgoliul  şi înţelepciune pentru a trece furtunile… Restul le fac singură. Şi-aş mai vrea atîtea să spun… dar toate nu sunt nimic altceva decît nişte miorlăieli jalnice… iar eu m-am săturat de miorlăit… aş vrea să torc de plăcere.

Categorii: Suflet de pisica | 5 comentarii

Şapte mici plăceri…

… rîvnite de mine. Unele sunt vise, unele realizate doar pe jumătate… căci mereu nu avem timp, mereu ne grăbim…

 

1.    „Neagră ca dracul, fierbinte ca iadul, puternică ca moartea, pură ca un înger, dulce ca dragostea” doar cafeaua poate fi. Iar cînd îţi mîngîie simţurile dis de dimineaţă, în aşternut, depăşeşte orice închipuire a plăcerii…  Desigur, merge vorba despre cafeaua naturală, născută în ibric, şi nu de soluţia  de uncrop şi  praf din comerţ. O fi bună şi ea, cafeaua solubilă, dar pentru astfel de ocazii o prefer pe cealaltă.

 

2.     „Dacă ţi-e frig, te va încălzi. Dacă eşti prea înfierbîntat, te va răcori. Dacă eşti deprimat, te va înveseli. Dacă eşti agitat- te va calma”.   Un ceai aromat , într-o după-amiază, alungă orice urmă de oboseală… şi simţi cum fiecare înghiţitură pătrunde corpul, alintînd fiecare celulă; simţi cum totul revine la locul lui şi eşti învăluită de calm şi linişte.

Şi cum sătulă sunt de reziduurile din pliculeţe, m-aş dezmierda cu un ceai  veritabil şi de soi: cel alb ca Yin Zen de exemplu. O singură dată l-am gustat, şi.. m-am îndrăgostit…

 

3.    Un vis de-al meu din adolescenţă: să cinez la apusul soarelui  pe acoperişul unui bloc de 16 etaje… şi nu e o cină simplă, ci una în doi. Deşi dacă stau să mă gîndesc mai bine, şi de una sngură îmi va fi bine. Meniu? Ah da!  Julien (preparat de mine desigur) şi un pahar cu cahor (mmm… vinul meu preferat).   Înebunesc numai de la gîndul  de a urmări astrul care pleacă la culcare şi eu sus, sus, sus…. la etajul 17, departe de gaze de eşapament, canalizări şi înjurături.

 

4.  Iar de pe acoperiş cobor direct în baie. Cada plină cu apă şi spumă, semiîntuneric, iar din camera alăturată pătrunde  muzica ambientală de pe timpul Cleopatrei. Şi chiar mă simt o cleopatră! Ba nu, nici cleopatra n-a făcut aşa baie- cu miere, ulei de santal şi aspirină efervescentă. Desfătarea tuturor simţurilor!

5.  Dans, dans dans… ca o cadînă din cele mai mîndre, din cele mai iubite şi rîvninte îmi place să dansez pe ritmuri îmbietoare de darbuka.  Aş dansa toată ziua… daţi-mi spaţiu, costum şi muzică…

 

6.  Şi iarăşi desprinsă din vise- hrănită cu dragoste  cu linguriţa… ca pe un copil mic… plăcere mai greu realizat căci e greu de găsit pe cineva care să  se apuce de hrănit un aşa copil mofturos ca mine…

 

7.  Arome, flori, uleiuri esenţiale… peisaj  în care pe o canapea stă lungită Silvia, înveşmîntată întrun caftan lung şi transparent, mîncînd ciocolată neagră şi ascultînd îndemînarea lui în  cîntecul armonios al chitarei… Divin!!!

Categorii: Din jurnalul unei studente la psihologie | 6 comentarii

De mîine

Duminică dimineaţă. Soarele luminează cu toată puterea lui… clipele frumoase au rămas departe în urmă, în ceaţă. Şi  amîn de azi pe mîine. Tot amîn. „Şi cînd ai de gînd să trăieşti?”. M-am prins la gîndul că meditez asupra verbului a trăi… În dex scrie astfel: TRĂÍ, trăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viață; a exista, a viețui.  “Ai înţeles ce-am vrut să spun! Nu te fă într-o ureche!” Am înţeles. Am să încep să trăiesc… de mîine. Ce bine că de mine! “Care mîine?”, păi, MÎINE

Categorii: Din jurnalul unei studente la psihologie | 1 comentariu

Aş vrea să nu mai ştiu de tine

Cînd nu mai  vreau să  ştiu de tine,
Închid ochii şi zbor spre răsărit.
Mă-ntrec cu razele de sore
Mă joc cu vîntul răzvrătit.

Şi mă plimb prin libertate
Cu cununi din flori de cîmp.
Colind poieni înmiresmate
Uitînd de tine, uitînd de timp.

Aş vrea să nu mai ştiu de nimeni
Să merg în codru, sus, sus, sus.
Căci de cînd te ştiu pe tine
Fericirea mi-a apus.

Categorii: Delir felin | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.