***

Era o zi însorită. Îşi plimba gîndurile printre fiecare  rază jucăuşă născînd o imensă disonanţă. Nici măcar astrul fierbinte nu-i putea tămădui durerea. Dar, timpul zboară şi ea trebuie să meargă înainte, la serviciu, unde o aştepta o mulţime de treburi. Ca de obicei trebuie să treacă autostrada. Ca de obicei departe de trecerea de pietoni, şi fără treceri subterane. Astăzi însă, instinctul de autoconservare a părăsit-o, şi-şi luă avînt în jungla de fier. „Nicioadă nu voi mai fi eu. Nu mai vreau să fiu eu. Nu mai vreau să fiu! Ah!!! Cît urăsc această lume, te urăsc pe tine, iar acum s-a adăugat şi singurătatea. De mînă cu durerea, au inplantat în pieptu-mi o sferă de plumb. Au adus abisul disperării. De ce nu pot fi fericită?! De ce alţii sunt şi eu nu? De ce viaţa-mi-este împînzită de buruieni? De ce nu mai am puteri să lupt cu ele? De ce unii petrec, iar alţii mor de foame? De ce orbul păşeşte groapa în care cel ce vede cade?

Mi-aş dori să nu mai fiu… mi-aş dori…” şi brusc simţi durerea în întregul corp. Se simţi ca-ntr-o centrifugă şi de lovi de ceva tare. Îţi simţi oasele zdrobite şi un lichid cald îi mîngîia faţa. Privirea îi era înceţoşată, însă mai putea desluşi cîte ceva. Înţelesese că era întinsă peste îmbrăcămintea rutieră, şi auzea strigăte îngrozite. Dureri îngrozitoare, spasme îi stăpîneau corpul. Încercă să se mişte şi se văzu reflectată în oglinda din vitrina de vizavi… era însîngerată, zdrobită însensul direct al cuvîntului… şi închise ochii. Simţi o scuturătură peste umăr însoţită de : ”fa, te-ai ţîcnit, şi, vrei sî mori?”. La care se auzi un răspuns „să cheme cineva o ambulanţă!!”.

poate nu sunt chiar atît de nefericită,” îşi zise ea, „poate suferinţa a luat sfîrşit??!!!” … şi zîmbi.

P.S. e mai greu să trăieşti cu un suflet zdrobit, şi orice durere fizică e o voluptoasă…

Categorii: Delir felin | Lasă un comentariu

Hai…

“Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos…
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.”

 

 

 

 

 

Hai să-mi cînt singurătatea… şi golul.

Hai să-mi cînt acumulările radioactive.

Hai să-mi cînt inexistenta mizerie care-mi răscoleşte sufletul cu tornade şi uragane ameninţătoare.

Hai să strig, hai să urlu!

HAI!!!

…şi timpul trece… şi anii trec…  Şi noi ne trecem. Şi trecem acolo, în dimensiuni neştiute.

Hai să ne văicărim!

Hai să ne tînguim de nedreptatea vieţii cînd avem două mîini, două picioare, urechi, ochi- tot la locul său firesc…

Hai să debarcăm în Eden şi să plîngem după Pămînt.

Hai să ne gonim după stele şi să le numărăm, şi

Hai să cădem în depresie că nu reuşim.

Hai să mergem în căutare, în căutarea Eu-lui propriu, a liniştii…

Hai să-L strigăm pe Dumnezeu şi să nu-I auzim răspunsul.

Hai să ne căutăm de treabă!

Dar,

Eu tot singurătatea o să mi-o cînt- printre oameni, tot singură sînt…

… şi uitată, şi pierdută, şi deteriorată … şi tristă…

Hai să-mi cînt singurătatea… şi golul.

 

Categorii: Delir felin | Lasă un comentariu

Călătorie sentimentală

Deşi a trecut deja o zi, tot mai sunt  în starea  ceea de beatitudine, cauzată de călătoria din care nu demult m-am întors. Am  redescoperit un oraş, care, timp de 18 ani mă  găzduia cu blîndeţe, care îmi susţinea întremarea mea. Şi de fiecare dată cînd păşeam pe pămîntul lui, îi simţeam adierea de bun venit, simţeam de parc-aş fi… acasă…

Aici totul e altfel. Aici totul e simplu, aici oamenii sunt mai binevoitori… chiar şi cînii vagabonzi sunt calmi şi non agresivi, şi apropo, trec strada la trecerea de pietoni!!! Sau pot defeca în mijlocul  carosabilului… E frumoasă  Odesa. Am văzut-o altfel acum… pacă mai clar. Încă mai sunt impresionată de fuziunea dintre cultură şi tehnică; armonia dintre distinsul aur şi  banalul fier  e copleşitoare…

E frumoasă Odesa. Şi scările Potiomkin, şi Teatrul de Operă şi Balet , şi Muzeul de Arheologie, şi strada Deribasov,  şi gara maritimă, şi Colonadele şi  palatul Vorontov  fascinează prin graţia şi eleganţa emanată…

E frumoasă Odesa. Şi eu sunt hipnotizată, şi chinuită de remuşcări, cum de nu ţi-am văzut grandoarea pînă acum? Poate că ochii de copil au iertare. Sigur, mai ales cei de la Institutul Filatov…  ei ţi-au văzut nu doar frumuseţea, ci şi sufletul blajin  care i-a mîngîiat în clipe de cumpănă…

E frumoasă Odesa. Iar carnavalul fantastic!!!

 

P.S. Profunda recunoştinţă pentru această revelaţie ţi-o datorez doar ţie, V.

P.P.S. mai tîrziu vor apărea şi poze…J :*

 

Categorii: Din jurnalul unei studente la psihologie | 4 comentarii

Nostalgie

Sfîrşit de săptămînă.

Vineri.

… în grabă trec autostrada ca să prind 117.   Fluxul de maşini mă prinde pe banda ce desparte carosabilul. Instinctiv mă gheboşesc, şi-mi jur că nu voi mai trece niciodată drumul decît doar la treceri pentru pietoni.  Iau rutiera… huh… ce bine că am reuşit!

La gară, la fel în fugă, iau bilet la ruta greşită… Ce bine că s-a găsit o doamnă să facă schimb… şi mai spun că sunt ghinionistă…

AH… Casă, dulce casă… recunosc mirosul…. mama parcă mai mică s-a făcut…  tata… cu cîteva kilograme în plus… numa bun pentru matenitate… Casă, dulce casă…

Camera a rămas aceeaşi. Aceeaşi de cînd eram încă la liceu. Şi mereu caldă şi luminoasă, de parcă venirea mea a trezit-o la viaţă. E camera mea, acum transformată temporar în birou pentru mama. Liniştea ei cucereşte pe orişicine. E păstrătoarea a celor mai frumoase amintiri ale adolescenţei mele. E cea mai bună prietenă a mea, martoră a lacrimilor unor iubiri neîmpărtăşite, dar şi a celor mai trăsnite pozne.

Ca şi mine, în timp a devenit alta. Distinsă, sobră, rafinată pare să prindă personalitate. Şi singură…. ca şi mine.

Pînă şi aşternuturile răscolesc emoţii. Şi ceasul ticăie a bun venit. Iar eu mă cufund în cel mai liniştit somn, zîmbind.

 

Sfîrşit de săptămînă.

Duminică.

… nu vreau!! Dar NU VREAU să mă trezesc! Urăsc timpul, trece atît de repede! Micul dejun îl iau în cameră. În Camera Mea! În camera mea, unde nici febra nu îndrăzneşte să mă atingă.

…120km/h şi la un pas de a face un accident. Începe să mă doară tot corpul. Ochii, capul… respir cu greu… slăbiciune totală. Gata! Mîine merg la medic!( sunt doar cu gîndul)

 

Febră.

Au deconectat energia termică! Şacalii, eu am febră măi! Plătesc sume nebune, şi stau cu febră lîngă caloriferul arctic. Urăsc, urăsc pe toţi.. iar singură, iar departe… singură, departe, singură….

 

 

P.S Paracetamol? Pe dracu!!! Nu mă ia… ;(

 

Categorii: Suflet de pisica | 1 comentariu

În vremuri de răstrişte…

E a treia oară în ultimele 5 săptămîni cînd guturaiul face ravagii prin organismul meu…. Cică n-am imunitate…. poate aşa şi este, nu zic. Dar cînd încep toţi la o laltă să-mi dea lecţii de supraveţuire, mă omoară…

Aşadar, am întîlnit primăvara cu febră(37.8). Urăsc să fiu bolnavă, şi anume pentru faptul că arăt îngrozitor… un zombi în toată legea. Dar partea bună e că, acum îmi văd adevăraţii prieteni, şi le sunt profund recunoscătore celor ce mi-au fost alături. Nu pot să-mi ascund marea mea dezamăgire, avînd multe persoane apropiate care, chipurile „ar farce orice” pentru mine. Sunt dezamăgită, căci, chiar şi cerînd ajutorul(lucru foarte rar făcut de mine) am fost cufundată în uitare şi trecută temporar  în lista neagră. Iar acum mă întreb, pentru ce avem prieteni?

P.S. O vorbă bună chiar poate neutraliza o febră mare…

P.P.S. Lucrurile mărunte ne fac fericiţi…

Categorii: Din jurnalul unei studente la psihologie | 4 comentarii

… o imensă responsabilitate să supravețuiești și să dai naștere, și să mă iubești, Mamă, să nu uiți să mă iubești, mai presus de orice altceva, am nevoie de tine, de dragostea ta, fără de care  fragilitatea mea m-ar putea face să pierd însuși dorința  de a trăi…

Taltos, Anne Rice

Categorii: Suflet de pisica | Lasă un comentariu

Jurnal Intrauterin

„Cineva care ar fi fost născut este plecat”

1 februarie. Azi viaţa mea a început… părinţii mei nici nu-mi bănuiesc existenţa. Sunt atît de mică, dar totuşi SUNT!! Şi sunt fetiţă! Totul e hotărît deja! Voi avea ochi albaştri şi păr blond.

14 februarie. Unii zic că, încă nu sunt acea fiinţă umană, că există doar mama mea… Dar precum o fărîmăde pîine este tot pîine, la fel şi eu, sunt un mic omuleţ…

20 februarie. Încep să cresc… se întîmplă foarte repede, nici nu reuşesc să-mi dau seama… viteză… mă grăbesc să cresc, să cunosc tot… să trăiesc!

27 februarie. Ah… începe să-mi bată inima, am deja o inimă!! Propria mea INIMĂ, şi ea BATE!

Şi ochii! Mămico, deşi mai am mult de aşteptat, sunt nerăbdătoare să te VĂD!

7 martie.Iată, deja am mînuţe… acele mîini care te vor cuprinde, mămico! Care te vor mîngîia!

…mînuţe aşa de mici, dar care vor face lucruri mari!!!

15 martie. Pot să mă mişc… ştiu că nu simţi încă, mămico, dar deja încep să mă mişc!!!

21 martie. Abia azi, mediculi-a spus mamei că trăiesc sub inima ei… Cred că e enorm de fericită… Mămico, eşti fericită??

25 martie. Cred că mami şi tati se gîndesc la numele meu… dar ei nici nu bănuiesc că eu sunt fetiţă. Aş vrea să mă cheme Victoria, pentru că voi învinge tot! Deja sunt aşa de mare…

30 martie. Aici e cald şi bine, însă cînd mă voi naşte, voi vedea lumina şi culorile lumii…

Dar cel mai mult aş vrea să văd chipul mamei mele… Mămico, cum eşti?

7 aprilie. Cred că mami deja îmi simte inimioara… bate atît de rapid..

15 aprilie. Mămico, curînd vei vedea ce fetiţă voinică sînt!! Îmi vei simţi mişcările… voi creşte mare şi puternică… Şi-ţi voi dărui toată iubirea mea, pentru că tu mi-ai dăruit cel mai de preţ lucru- Viaţa.

22 aprilie. Mămico! Vei avea o fiică minunată!

5 mai. Astăzi… mama mea… Am fost omorîtă de propria mea mămică…

Categorii: Suflet de pisica | 3 comentarii

Orhidei

Cînd vei trece pe la mine,

Să nu uiţi buchetul de orhidei…

Căci sedusă fiind de tine,

Mă vor salva, ca de-obicei …

Înebunită de parfumul tău,

Înecată în ochii tăi albaştri,

Singura salvare va fi

Buchetul de tandre orhidei…

Categorii: Suflet de pisica | 5 comentarii

Vis

„Sleep sweetie”… asta îmi spuneai de fiecare data cînd mergeam la somn…  azi adorm singură, dar vocea ta îmi rasună în minte ca un ecou al amintirilor drăgălaşe… ca o boare de vînt ce se joacă în părul meu… ca o bătaie vitală de cord…

Ieri eram în braţele-ţi calde… azi dorm singură…

…Sunt o copilă, aveai dreptate!! Sunt o copilă naivă, care nu se mai satură să te privească, să te guste, să te sorbească din priviri… Sunt o copilă adorabilă… şi neajutorată fără tine!

…azi dorm singură, pentru că nu mai eşti, pentru că eşti foarte departe…

Azi dorm singură, faţă-n faţă cu propriile gînduri, griji… Realizez golul imens inexistent pînă acum… realizez ca  azi sunt mai singură ca niciodată şi… plec la somn, cu speranţa ca în vis te voi vedea, alături, zimbind, iar  vocea-i angelică îmi va mîngîia sufletul zdrenţuit de dureri!!!

Şi acolo îmi cînţi cîntece de leagăn, iar eu fac mofturi ca nu vreau să adorm, că vreau să mai stau cu tine…Vezi, şi vîntu-ţi cere îndurare! Şi frunzele plopului şoptesc rugăminţi… şi eu te rog  fierbinte- Rămîi!! Căci altfel nu mă voi trezi niciodată!!!!!

Categorii: Suflet de pisica | 6 comentarii

Sunt îngeraşul tău dulce…

Cuvinte înţepate cu spini ai orgoliului

Gesturi intruzive dincolo de tot

Ce mai prezintă dragoste şi pasiune pură

Şi “uniune”.

Privire goală, plină de nesimţiri

Dar asigurată cu gînduri iluzive

Psihologie pozitivă, ce mai…

Într-un braţ fierbinte al unui Crai.

Promisiuni, rugi nesfîrşite,

jalnice emoţii a unei “fiinţe iubite”.

Aberaţii?? Sigur. E şi asta o tema.

Decît să mor în plictis

ca o mîţă oligofrenă.

Ba nu. Spre marea ta dezamăgire,

Eu, demult sunt schizofrenă-

Un reziduu al propriei mele nebunii

Şi mai fac din cînd în cînd remisii

Dar nu-ţi fă griji! Scumpi,

🙂 Sunt bine!!!

Sunt îngeraşul tău dulce,

sunt pisi, sunt…

sunt…

sunt…

P.S.  Îmi lipseşti…

 

 

 

 

Categorii: Delir felin | 3 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.