S-a trezit în dimineaţa însorită cu certitudinea unei zile asemeni celor de mai înainte. Îşi pregăteşte cu atenţie măştile, pentru ca nu cumva să se găsească cineva s-o bănuiască. Cu grijă îşi aşează în geantă masca unei studente silitoare care-şi schimbă în fiecare zi rochiile; a unei angajate care depune tot efortul pentru a-şi face munca cît mai efectivă; a unei dansatoare în căutarea extazului. Şi parcă totul merge strună… dar, la o studiere mai minuţioasă, tabloul se schimbă. Cică e frumoasă şi apetisantă, dar costul acestei achiziţii depăşeşte orice închipuire. Cică are zîmbet şi ochi încîntători, dar acestea sunt zidul după care se ascund toate trăirile.
… şi se trezeşe, şi-şi urmează traseul ca-n fiecare zi- mic dejun, staţie, trolebus, universitate, iarăşi transport public, serviciu, prînz, serviciu, transport public, antrenamente… casă. Dulce casă, acolo unde singurătatea o deranjează cel mai puţin. Acolo, printre oameni, prin mulţimea de oameni, singurătatea o loveşte cel mai crunt. Şi nimeni nu o înţelege, nici nu vrea şi nici nu-ncearcă. Şi vine o careva Ana, şi-i plînge pe umăr, o careva Eugenie isterică, o careva Marie ce-i jură loialitate, însă niciodată n-o ascultă, chiar dacă pretinde că o face. Bine-nţeles că există şi un Apolo care, parcă este, da, parcă nu-i, că-i tare ocupat. Şi-apoi toţi sunt cu pretenţii, cică e pesimistă, depresivă, posomorîtă, dar nimeni nu încearcă s-o descopere. Poate că e din instict? Instict de conservare… sau pur şi simplu dezinteres.
Apoi toate crizele din lume s-au strîns şi s-au năpustit asupra ei.Mai plînge-n pernă din cînd în cînd, ei da ce femeie nu plînge? Încearcă să se confeseze, însă toţi vin cu soluţii deştepte, sau, cel mai des cu replica cea mai înţeleaptă: „lasă că totul va fi bine!”. Trece printr-un deficit intelectual probabil. Se omoară pentru mărunţişuri, cade în propria disgraţie. Şi poate doar ziua salariului o va salva, ori poate nu…
P.S. pentru cei ce se regăsesc în cele relatate mai sus, sfat- mergeţi la un psiholog. Ea nu va merge, căci fiind studentă la psihologie, crede că se „consiliază” singură…
si psihologii au nevoie de psiholog:)
🙂 ei au nevoie cel mai mult….
Scrii frumos , captivant, dar cam trist. La psiholog nu vom merge,ca-ci psihologul sintem noi insine, eul din noi,care poate face schimbarea spre bine, numai sa dorim cu adevarat….. I-mi place!
Interesant.
🙂 mulțumesc!
din ce in ce mai bine. Singura ceri solutii, eu nu am vrut sa ti le dau 😉
🙂 știi ce înseamnă asta? că ești ”zgîrcit”!!
Un articol foarte interesant. Va felicit pentru abordaraea din acest punct de vedere.
Psihoterapeut Bacau
🙂 vă mulțumesc!
aprecierea dvs. mă bucură!